Romanul ”Mara ”de Ioan Slavici apare în anul 1894 la editura Vatra. Romanul zugrăvește drumul Marei Bârzoianu și a copiilor ei, Persida și Trică, până în momentul în care aceștia din urmă intră în lume. La începutul romanului, figura Marei, „muiere mare, spătoasă, greoaie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt”, e copleșitoare și unică, ilustrând parcă părerea scriitorului potrivit căreia în centrul unui roman trebuie să stea un „caracter dominant”, „un om energic, constant și tare”, care „să dărâme munții.” Rămasă văduvă cu doi copii mici, neavând mai nimic de pe urma răposatului, care fusese „mai mult cârpaci, decât cizmar ”și care, cât trăia, „ședea mai bucuros la birt decât acasă”, Mara se afla aruncată parcă, fără nici un sprijin, în valurile existenței, simțind întreaga responsabilitate, în primul rând față de viața copiilor ei. Nu există nici o urmă de îndoială că dragostea Marei față de copii stă la baza tuturor actelor ei. Încrederea Marei în copiii ei, încă de când erau mici, e pe de-a-ntregul sinceră și profundă. Fire bărbătoasă, datorită asprimii vieții, eroina își dezvăluie adesea o feminitate mișcătoare. Cu toate că în sufletul ei n-a îngăduit fuga Persidei „cu neamțul”, cu atât mai mult cu cât opinia publică comentează defavorabil gestul fetei, Mara nu numai că nu-și condamnă fata, dar se simte mândră de ea. Sălășluiește în sufletul acestei vădane create de Slavici o nebănuită doză de sentimentalism, pe care viața aspră nu i-a dat prilejul s-o manifeste. Dintr-o experiență care nu era numai a sa, ci a generațiilor ce o precedaseră, Mara știe că trebuie să aduni „bani albi pentru zile negre „, căci dacă tu singur nu te vei îngriji de propriu-ți viitor, atunci altcineva cu atât mai puțin. Spiritul său prevăzător nu e decât o reacție de apărare la un mod de viață, la un mecanism social de care dacă n-ar fi ținut seama s-ar fi pierdut. Așa cum este, Mara e desăvârșită ca personaj tocmai prin complexitatea ei umană, tocmai prin realismul ei. Ceea ce constată și G. Călinescu: „Proporția aceea de zgârcenie și afecțiune maternă, de hotărâre bărbătească și de sentiment al slăbiciunii femeiești e făcută cu o artă desăvârșită.” Cunoscător temeinic al vieții, Slavici realizează în Mara tablouri de o mare autenticitate, în care se mișcă personaje memorabile, între care unele dezlănțuie energii uriașe, dovedesc pasiuni puternice sau afirmă un fond moral ireproșabil.
